Cadru geografic

Natura a fost extrem de generoasă în zona Cârțișoara, căci pe teritoriul comunei se află cei mai înalți munți ai țării – Făgăraș (cu zona alpină semeață și mai golașă, zona prealpină de jnepeniș și zona cu păduri bogate), apoi una dintre cele mai importante depresiuni submontane din Transilvania (depresiunea Făgărașului) și valea Oltului (râu de prim rang din arealul carpatic). Comuna e traversată sud-nord de valea Cârțișoarei, cu izvoare sus în munte în Lacul Bâlea, desfășurată pe mari diferențe de altitudini, de la peste 2.000 m la cca 400 m, ceea ce se reflectă într-o mare varietate geologică, a formelor de relief și a etajelor biopedoclimatice, îmbinate armonios, care dau un farmec aparte peisajului.

Depresiunea Făgărașului

Este unitatea de relief în care e situată vatra Cârțișoarei – apare ca o zonă de tranziție, ceva mai joasă, între culmile carpatice foarte înalte și Podișul Transilvaniei, care se înalță ușor, cu pante domoale, la nord de valea Oltului (Podișul Hârtibaciului). Vatra așezării ocupă partea mai joasă a depresiunii, cu alură de câmpie piemontană, la altitudini medii de 450-500 m, dar la câțiva km în nord, se înșiruie dealuri submontane mai înalte, care domină cu cca 200 m zona mai plată din centrul așezării. În arealul comunei, de la nord la sud, geografii disting patru trepte de relief reprezentative:
-zona şesului făgărășan
-zona colinară din Depresiunea Făgăraşului
-zona prealpină
-zona alpină

Zona șesului făgărășan este cea mai favorabilă pentru viața umană și aici a apărut și s-a dezvoltat vatra așezării Cârțișoara. Terenul este relativ plat, cu ușoare denivelări (altitudine minimă 440 m, maximă cca 600 m), ca un plan ușor înclinat spre valea Oltului, propice pentru agricultură, creșterea animalelor și construire. Aici sunt marea majoritate a terenurilor agricole, care însumează circa 855 ha terenuri arabile, restul terenurilor din arealul administrativ fiind fânețe și pășuni. Sunt disponibile aici cele mai fertile soluri din arealul comunei – soluri aluviale podzolice, formate peste depozite de pietriș și bolovăniș cărate de râurile repezi din munte.

Zona colinară a comunei se suprapune ariei Bâlea-Glăjărie, situată la poalele Munţilor Făgăraş. Aici peisajul e dominat de dealuri larg vălurite, despărțite de văi adânci ce coboară din munte, iar la ieșirea din munte (începând din dreptul primei serpentine a drumului Transfăgărăşan – circa 650 m altitudine) râurile depun cantități mari de aluviuni (sub formă de conuri de dejecție) și își despletesc apele în numeroase brațe, în albii care își schimbă configurația. Pe versanții mai abrupți apar torenți și ogașe, foarte activi la precipitaţii abundente, care fragmentează necontenit relieful minor. Datorită pădurilor dese, nu se semnalează alunecări de teren sau versanți instabilli.

Zona prealpină este arealul în care soclul cristalin al Fagarasului cade treptat înspre profunzime – singurele puncte în care cristalinul (șisturi cuartitice, grafitoase etc) se mai observă la zi sunt în dreptul primei serpentine a Transfăgărăşanului, precum şi în albia pârâului Bâlea. Etajul montan prealpin e situat pe valea Bâlei, până aproape de cascada Bâlei. În aval de pragul cascadei, valea se adâncește mult și are un profil în forma literei “V”, specific văilor montane tinere (în amonte de cascadă, valea se lărgește mult, cu forma tipică văilor glaciare, cu profil litera “U”).

Zona alpină   cea mai înaltă din arealul comunei, este cea în care modelarea reliefului poartă din plin semnele ghețarilor vechi și a forței lor uriașe de eroziune – peisaj cu lacuri glaciare, văi glaciare, praguri glaciare uriașe etc). Este zona cea mai spectaculoasă, unde peisajul are tușe scenografice de excepție.

Clima zonei este diferențiată pe trepte de relief, dar în ansamblu turismul itinerant, cicloturismul drumeția, beneficiază de condiţii optime de desfăşurare în intervalul aprilie-octombrie, iar în zonele cele mai înalte (unde pot fi completate de alpinism, drumeție pe trasee de creasta) în perioada iulie-octombrie. Intervalul dintre noiembrie și aprilie este favorabil sporturilor de iarnă (în special în zona montană înaltă), iar intervalul iunie-septembrie este ideal pentru helio- şi aeroterapie.

Parametrii climatici au diferențe foarte mari în arealul comunei, din cauza diferențelor mari de altitudine. Se creează deseori impresia că la distanță de câțiva kilometri sunt două anotimpuri diferite. De exemplu, temperatura medie multianuală este în centrul așezării de cca 8 °C, în timp ce la poalele muntelui la Bâlea-Glăjărie este de 7,3 °C, la Bâlea Cascadă de 4,6 °C, iar la Bâlea Lac de -0,7 °C. La fel se diferențiază și precipitațiile anuale (Bâlea-Glăjărie 742 mm, Bâlea Cascadă 976 mm, Bâlea Lac 1.192 mm). Durata stratului de zăpadă, condiție necesară pentru sporturile de iarnă este de 248 de zile la Bâlea Lac și de 186 zile la Bâlea Cascadă, în timp ce la Bâlea Glăjărie este de 140 de zile). Pentru confortul termic este foarte important că nu există amplitudini termice mari în timpul zilelor, atât iarna cât și vara – de exemplu, vara, la Bâlea Glăjărie, în iulie, în zorii zilei temperatura poate fi de 11-12 °C, iar la orele 14-15 de 22-23 °C. Cea mai ploioasă lună a anului este luna iunie, ceea ce îndeamnă la mici precauții pentru cei care drumețesc prin zonă, pe jos sau pe bicicletă. Îmbucurător este și faptul că zona joasă este relativ ferită de vânturi puternice; se resimt doar brize de munte și curenți locali de mică intensitate. Nebulozitatea este un parametru util pentru cei care se avântă pe crestele montane, dornici de panorame cuprinzătoare ale peisajului alpin, fără ceață sau vizibilitate redusă. Ar fi util să se rețină că luna cu cea mai redusă nebulozitate în zona înaltă alpină a Făgărașului este luna octombrie.

Apele cristaline de munte sau lacurile ce par adevărate petice de cer așternute între munți înalți întregesc și desăvârșesc peisaje de vis. De asemenea, malurile joase ale râului Cârţişoara, în sectorul său inferior, şi apa sa deosebit de curată, atrage turiștii iubitori de înot, plajă, pescuit sportiv, iar potențialul poate fi ușor valorificat prin diferite dotări pentru agrement (campinguri, ştranduri, locuri de pescuit amenajate, amenajări pentru sporturi nautice, ş.a.) sau gastronomie (păstrăvarii). De exemplu, aproape de confluența cu Oltul, unde nivelul apei a crescut cu aproape un metru după amenajarea barajului de la Scoreiu, există potențial vast pentru sporturi sau plimbări nautice (inclusiv cu barca cu motor, în zone cu curs leneș al apei și cu vegetație de apa foarte bogată, ce amintește pe alocuri de peisaje din deltă)

Lacurile glaciare oferă cel mai apreciat peisaj pentru turiști, prin poziția lor în amfiteatre mărginite de culmi înalte. Se distinge Lacul Bâlea, al doilea că mărime din țară (după Bucura din Munții Retezat), cu o suprafață de 4,6 ha și cu o adâncime de 11,5 m. La vest, peste culme, în valea Doamnei, în cadrul unui complex glaciar, se găsesc alte trei lacuri glaciare, dintre care cel mai mare are o suprafață de 0,8 ha și o adâncime maximă de 2 m. Din Lacul Bâlea, își procură apele râul omonim, care curge prin valea glaciară, către nord, iar după ce adună și apele părăului Laița (din valea paralelă vestică), formează râul Cârțișoara, axa hidrografică principală a comunei, care se varsă în Olt, la coada lacului de acumulare Scorei (pe teritoriul comunei învecinate Cârța).

Cârțișoara este una dintre puținele comune din țară, unde se poate găsi o succesiune aproape integrală de etaje de vegetație: de la pășuni alpine și jnepeniș în zona înaltă, până la vegetație ierboasă colinară sau de câmpii înalte. La poalele masivului se află etajul pădurilor de gorun (Quercus petraea), în care, pe locurile mai umede se instalează stejarul (Quercus robur). Între 600 şi 1.300 m altitudine, împrejurul munţilor se desfăşoară etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica). În multe locuri, molidul și bradul pătrund în pădurea de fag până la poalele munților. Pădurile de fag sunt abundente în flori multicolore, precum și în tufărișuri de afin sau zmeur. Cam de la 1.300-1.350 m până la 1.700 m altitudine se așterne etajul molidului (Picea excelsa). În desișurile sale întunecoase nu-şi au locul prea multe plante cu flori; acestea apar în micile luminișuri din păduri sau pe marginea lor. Mai sus, molidișurile se răresc, arborii sunt tot mai piperniciți din cauza vremii aspre și lasă loc jnepenișurilor și apoi pășunilor alpine. Pe suprafața lor, prin iulie-august înfloresc deodată mărţişorul (Geum montanum), chimenul de munte (Ligusticum mutellina) şi sclipeţii de munte (Potentilla ternata), care sunt florile cele mai răspândite în pajiştile alpine din Munţii Făgăraşului. Dar cele mai plăcute ochiului rămân covoarele unei flori-podoabă a Făgăraşului, comună Carpaţilor şi foarte răspândită în zona alpină: ruja, bujorul de munte sau smirdarul (Rhododendron kotschyi), plantă ocrotită, ce înfloreşte în iunie-iulie.

Nu foarte cunoscut turistic, dar demn de pus mai bine în valoare, este un loc din zonă cu explozie de culoare la mijlocul primăverii. La poala nordică a masivului, în stânga drumului ce duce spre Arpaşul de Sus dinspre Streza-Cârţişoara se află un loc numit de localnici “copriniş”, inundat la mijlocul lunii mai de o adevărată mare de narcise (coprine).

Fauna zonei are deopotrivă un potențial turistic important, prin valoarea estetică (admirarea speciilor rare sau spectaculoase), valoare cinegetică, valoare științifică, sursă pentru pescuit sportiv etc. 

Pădurile de foioase sunt domeniul căprioarelor, al cerbului (care ajunge în perioadele de rut până la limita superioară a pădurilor), al mistrețului (îndeosebi la poalele munților). Dintre prădători, apare râsul, seniorul felinelor mari, care urcă în urmărirea prăzii până în golul alpin, precum și pisica sălbatică, lupul, vulpea etc. Regele animalelor, ca peste tot în arealul carpatic, este ursul, animal în general pașnic, care nu atacă omul. A nu se uita însă, uneori după hibernare, când este flămând sau înspăimântat sau în perioadele de creștere a odraslelor mici, poate fi periculos și pentru om. În etajul alpin este domeniul de viață al caprelor negre, specie ocrotită de lege, și mai apar uneori marmote.

Pescarii pasionați de capturi în ape reci și repezi, găsesc în zonă păstrăvi, în cursul superior al Bâlei, Laiței, Pârâului Seaca, Valea Doamnei şi în lacurile glaciare Bâlea şi Valea Doamnei. În zonele colinare, aceştia convieţuiesc cu cleanul, mreana, obletele ș.a. Pâraiele și lacul Bâlea sunt populate natural cu păstrăv indigen (Salmo trutta fario), iar în anul 1966, în lacul Bâlea s-a mărit numărul și varietatea piscicolă prin popularea cu păstrăv curcubeu (Salmo gairdneri richardson) și păstrăv fântânel (Salvelinus fontinalis). Pentru iubitorii de vânătoare, activitatea e reglementată îndeosebi de Ocolul Silvic Arpaș, care stabilește efective disponibile pentru vânătoare (urs, lup, capră neagră, râs, cervide).